Fauna din grădina mamei

IMG_7997iii

IMG_8030iii

Încă de când a venit vara am așteptat momentul ăsta. Momentul în care pomii vor atârna, grei de fructe, albinele vor sta roi în preajma petalelor diafane, tufele de mure vor fi ‘nmiresmate și totul va fi verde-roditor. Nu doar ca să dansez eu tribal în jurul mesei din bucătărie după câteva ore petrecute prin piață, ci ca să surprind, pentru încântarea multora, ceea ce bucură ochii mei vară de vară: grădina mamei verde, luxuriantă, rustică, împodobită cu giuvaiere de sănătate și poteci pietruite sau bătătorite sub picior.

Continuă lectura

Tarta Rustica cu Piersici


Pot spune ca vara aceasta nu m-am incumetat sa cumpar fructe in cantitati mari, daramite sa le introduc intr-o reteta. Nu de alta, dar gustul fad si carcasa greoaie a fructelor din piete m-au tinut la distanta, caci amintirile zemoase din curtea bunicii imi sunt proaspete si tare mult as face escapade saptamanale doar ca sa musc dintr-o rosie-rosie proaspat culeasa din fundul gradinii. Sa nu mai zic de caise, mere si-alte cele pe care pofta mi le cere.

Nu stiu cum s-a facut, dar saptamana ce-a trecut m-am trezit cu ditamai fericirea din partea unei vecine pe cat de straine mie, pe atat de dragastoasa si atenta care m-a ploconit cu o masa plina de fructe proaspat culese din gradina ei de la tara. Un gest minunat care cere o placinta!

Va mai spun ca reteta de placinta pe care am pregatit-o e numai buna pentru aceia sau acelea dintre voi care nu dispun de o tava de tarta. Been there, done that!  Cat de gustoasa este va trebui sa va convingeti siguri si va mai spun asa: ador atat de mult pâte brisée incat am facut portie dubla ca sa dau gata si ligheanul de pere care ma asteapta. O iubesc atat de mult ca as alege-o partener de viata pe veci! Fara nicio suparare!

Aluat (6 portii):
250 g faina alba tip 00125 g unt50 ml apa rece de la frigider

un praf de sare

un praf de zahar pudra

Umplutura:
800 g piersiciun praf de zahar tos
Pentru uns :
1 ou3 linguri de lapteun praf de zahar tos

Odata facut aluatul, l-am invelit in folie alimentara si l-am lasat sa se racoreasca o ora la frigider.
Pentru pâte brisée (aluat) am urmat intocmai aceiasi pasi ca la reteta de Quiche cu ton si rosii, doar ca am adaugat zahar pudra. Pasii se gasesc aici si sunt extrem de simpli. Nu va speriati, caci denumirea de pâte brisée nu e decat un nume simandicos pentru o crusta delicioasa obtinuta din faina, unt, apa si sare. V-am lamurit? Bun!

Am incins cuptorul la o temperatura medie. Nu pot preciza o temperatura exacta, caci aici depinde de tipul de aragaz al fiecaruia.

Am spalat bine piersicile si le-am taiat in sferturi de pe sambure si am batut intr-un bol oul cu cele 3 linguri de lapte.

Am scos de la frigider aluatul si l-am asezat pe o hartie pergament pe care am pudrat-o cu o lingurita rasa de faina, just in case. Am intins aluatul intr-un disc cu grosimea de aproximativ 3 milimetri si l-am intepat pe toata suprafata cu o furculita pentru a nu se umfla la cuptor.

Am rasturnat piersicile peste aluat lasand cam 5 centimetri de margini libere pe care le-am impaturit frumos peste fructe. Am uns totul cu mixtura de ou, iar ce a ramas am picurat peste fructe. Am facut o ploaie de zahar peste si am bagat la cuptor cu tot cu hartia pergament pentru aproximativ 45 de minute la foc mediu spre domol. A fost gata atunci cand a aluatul a devenit brun-auriu, iar fructele bulbuceau in nestire in seva.

In functie de preferinta, puteti lasa tarta sa se racoreasca 10 minute sau sa se raceste complet. Este delicioasa in ambele variante, promit!

Bon appetit!

Conopida, praz si broccoli la cuptor

cono
007
broccoli
Cauliflower&Broccoli&Leek
Ladleful00005
Coriander
Ladleful000009
sauce mix
Ladleful00008

Nu cred ca am avut ocazia ca anul acesta sa gatesc broccoli, insa conopida nu a contenit sa lipseasca din meniu de prin vara pan’ aseara.  Cum nu am avut in minte reteta ideala pentru a combina cele trei ingrediente vedeta – conopida, broccoli si praz, si oricum nu sunt setata pentru a respecta cu strictete o reteta, am cotrobait internetul si am gasit ceva care sa ma inspire.

Asadar, ingredientele pentru 4 portii:

  • 2 praz
  • 1/2 broccoli
  • 1/2 conopida
  • 125g smantana
  • 100g telemea
  • 1 legatura marar proaspat
  • 2 lingurite coriandru macinat
  • 1 lingura condiment nemtesc pentru paine
  • 1/2 pahar lapte
  • 2 linguri pesmet
  • ulei de masline/unt
  • sare, piper
  •  
Conopida si broccoli-ul se desfac in buchetele, cotoarele se taie rondele. Buchetele se pun   intr-o sita si se spala intr-un dus de apa clocotita, dupa care se prepara in baie de abur. Daca nu aveti un vas special pentru preparare la abur, se poate improviza cu usurinta, la fel cum am procedat si eu. Se aduce la fierbere o oala mare cu apa peste care se pune sita cu legumele si se acopera cu un capac. Se lasa sa fiarba la foc mare timp de 15 minute, dupa care se scot la racit.
 
Prazul se taie rondele subtiri si se caleste impreuna cu cotoarele de conopida si broccoli cu o lingura de ulei de masline pana ce devin aurii. Se prepara sosul. Intr-un bol se amesteca smantana, laptele, 1 lingurita de coriandru macinat, condimentul nemtesc pentru paine, jumatate din legatura de marar tocat marunt, sare si piper dupa gust. Se incinge cuptorul la temperatura mare. Intre timp, se unge cu ulei de masline un vas termorezistent si se tapeteaza cu pesmet. Se aseaza uniform conopida si broccoli-ul, prazul si cotoarele calite, telemeaua rasa sau faramitata, in functie de textura, se presara cealalta jumatate de legatura de marar tocata marunt, 1 lingurita de coriandru macinat, sare si piper dupa gust, si se adauga sosul*. *Pentru un plus de consistenta si pentru a se inchega compozitia, se pot adauga doua oua batute in sos. Tava se da la cuptor pentru 15 minute, la foc mediu. Se serveste cald.
 
Bon appetit!