Ouă poșate în sos tomat cu boabe de năut (Shakshouka)

 

A venit și vara până să vă scriu. S-au întâmplat atâtea în tot timpul ăsta, că parcă a trecut o viață și m-am născut din nou. Mă bucur de lucruri noi și trăiri la care nu mă așteptam vreodată, îmi muncesc oasele și mintea și îmi antrenez sufletul făcând ceea ce-mi place cel mai mult, să hrănesc oameni și să învăț să o fac mai bine. Am avut norocul să cunosc oameni frumoși în ultimile trei luni, să leg prietenii și să caut să mă-ncheg într-o echipă de oameni cu bun simț și dedicare. Cine mă cunoaște știe că m-am dat mereu de ceasul morții susținând sus și tare că nu vreau să lucrez într-o bucătărie nicicând, că e (mi se părea mie) muncă repetitivă care nu m-ar fi împlinit niciodată. “Eu vreau să gătesc pentru că așa simt în momentul ăla, să hrănesc oamenii cu ceea ce vreau eu să fac, nu să lucrez la comandă. Roboțel. Eu gătesc pentru că-mi place, gătesc să mă relaxez, nu să mă enervez, așa, presată de timp.” – replica mea cea de toate zilele. Ce-aș mai râde de mine acum când mă surprind ziua în amiaza mare cu gura până la urechi prin bucătărie, fluierând și încercând să nu-mi tai degetele cu sabia!

Cert este că acum îmi simt viața unitară, văd cum toate activitățile mele se leagă între ele. Nu mai există discrepanța job/timp liber/blog/extra chestii și simt că asta îmi dă din nou avânt să fac lucruri mai cu spor. Ah, mi-aș oferi o îmbrățișare!

Nu vă mai țin la confesional, că nu se cade. Doar am simțit nevoia să împărtășesc, să mă fac înțeleasă și să sper că nu m-ați abandonat cu gândul că la fel am procedat și eu. Sunt tot aici, încercând să învăț arta de a jongla cu noul meu puțin timp liber.

Acum să revenim la ouăle noastre. Eu nu mai sunt mare consumatoare de ouă de vreun an și nu pentru că îmi impun asta, ci pur și simplu încerc să ascult de nevoile corpului meu. În cea mai mare parte a timpului nu suport mirosul, îl găsesc respingător și îl evit cât pot de mult, dar cumva se face că de două, trei ori pe lună mi se face poftă, deși tot nu mi se pare cel mai apetisant aliment din lume. Cel mai ușor îl tolerez bine ascuns în compozițiile de quiche, în orez chinezesc și, mai rar, poșat, moale, curgător, înmuiat în pâine.

Caut să vă împărtășesc rețeta asta de la Paști, când am pregătit ca back-up pentru biryani o tigaie fierbinte cu ouă poșate în sos roșu cu urzică și leurdă, darcare nu a apucat să mai vadă lumina internetului.

Tradițional, Shakshouka e o mâncare cu origini tunisiene și foarte popular, zice Wikipedia, în Israel, pe bază de ouă poșate în sos de roșii cu ceapă, chili, ardei gras și cumin. Pusă în practică, însă, mi separe păcat capital să nu încerci să te joci cu ingredientele și să creezi o shakshouka după chipul și asemănarea ta. Recunosc, ca prânzul ăsta să fi fost reflexia mea în tigaie oglindă, trebuia să îi mai adaug un smoc de brânză veche, dar am compensat cu iaurt gras, cremos. La mama ei acasă, felul ăsta se servește, din cauză că dansează ouăle în ea, la micul dejun. Dar, pentru că pumnul meu minte nu are, aș mânca-o lejer la prânz duminical, cu niște felii acrișoare de pâine cu maia și o șatră de prieteni în jur care să mă aduleze pentru că știu să fac ieftin, mult, bun, rapid și plin de proteine din năut și licopeni din roșii.

 

Ingrediente (4 porții):

1 conserva roșii întregi decojite în sos

1 conserva roșii cuburi în sos

1 ceapă roșie, tocată mărunt

3 căței mari usturoi, striviți și tocați

1 linguriță cumin măcinat

1 lingurită urfa

1 linguriță curry pudră

1 lingură busuioc uscat

1 conservă năut fiert

6 ouă

ulei de măsline presat la rece

pentru servit:

iaurt grecesc / brânză veche de oaie

pătrunjel tocat

 

Rețeta asta e atât de simplă și de mură în gură, că o pot face și cei mai stângaci într-ale bucătăriei. Mi-e și rușine să o scriu, ca drept dovadă.

Într-o tigaie încăpătoare am turnat ulei de măsline cât să-i acopere fundul, am adăugat ceapa tocată și am pus-o pe aragaz la foc mic. Am amestecat din când în când, totul preț de vreo 10 minute. Ceapa fiind fină și puțină, îi va lua destul de puțin timp să înceapă să prindă crustă, semn că se caramelizează. În momentul ăsta am adăugat usturoiul, cuminul și noul meu tovarăș de joacă, urfa. Am amestecat. Usturoiul și mirodeniile nu trebuie să stea prea mult pe foc de unele singure, altfel cele din urmă se ard și iși pierd savoarea, iar usturoiul devine amar. Am adăugat conservele de roșii după maxim un minut, atunci când am putut simți deja aromele condimentelor eliberate în aer. Am zdrobit, cu o lingură de lemn, roșiile întregi în tigaie, am adăugat năutul din conservă scurs de lichid și clătit, curry-ul și busuiocul, am amestecat bine și am lăsat sosul să se încălzească. Atunci când sosul a început să bolborosească mărunt, am făcut în el cuiburi cu lingura de lemn și am spart, unul câte unul, ouăle. Cu grijă, să nu se spargă gălbenușurile. Cu nu atât de multă grijă, după cum se vede. Am acoperit tigaia cu un capac și am lăsat ouăle să se închege. Shakshouka este gata atunci când albușurile s-au închegat, dar gălbenușurile au rămas încă moi. Se servește cu pătrunjel tocat pe deasupra, dar dacă vă dați în vânt după coriandru verde ca și mine și aveți de unde să îl cumpărați, atunci vă recomand cu drag să îl folosiți în locul pătrunjelului.

Se poate servi direct din tigaie cu o furculiță și pâine proaspătă, ca să nu pierdeți niciun strop de sos și gălbenuș sau în farfurie peste o felie mare de pâine, obligatoriu cu un moț de iaurt grecesc sau firimituri de brânză veche de oaie, sărată și puțin iute, cum îmi place mie.

Pe data următoare. Dragoste!

Publicitate